Municipiile Suceava și Chișinău se vor înfrăți în 14 octombrie, au stabilit primarii Ion Lungu și Ion Ceban


Intră acum și în grupul de

Primarul Ion Lungu a anunțat, vineri, că a avut o nouă întâlnire de lucru cu primarul municipiului Chișinău, Ioan Ceban, la sediul municipalității sucevene pentru a stabili domenii de cooperare și să semneze un protocol de înfrățire.

Primarul Ion Lungu a spus că delegația de specialiști veniți de la Chișinău a purtat discuții cu omologii lor din Primăria Suceava pe teme de transport public, patrimoniu, sănătate, turism, cultură, administrarea piețelor și altele.

„În paralel lucrăm la identificarea de proiecte europene comune transfrontaliere cu finanțare europeană, așa cum am reușit să reabilităm Cetatea lui Ștefan cel Mare de la Soroca”, a precizat primarul.

El a anunțat că cei doi primari și-au propus să semneze parteneriatul de înfrățire dintre municipiul Suceava cu municipiul  Chișinău în data pe 14 octombrie 2021, cu ocazia hramului orașului Chișinău.

Reamintim că, recent, Consiliul Județean Suceava a semnat un acord de înfrățire cu Municipiul Chișinău și mai multe raioane din Republica Moldova.


Intră acum și în grupul de