A murit ars de viu dupa ce si-a dat foc la casa


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 46 de ani domiciliat în localitatea Dorna Candreni a murit ars de viu după ce în urma unui scandal în familie a dat foc la casa în care locuia.

Cearta între soţi a început duminică după-amiază. Consumul excesiv de băuturi alcoolice pe fondul geloziei a făcut ca imediat ţipetele şi injuriile să se transforme în ameninţări cu incendierea autoturismului proprietate a celor doi.

Vecinii au anunţat imediat poliţiştii din cadrul Postului Dorna Candreni.
Ajunşi la faţa locului, organele de ordine au reuşit să aplaneze conflictul şi totul părea că reintră în normal.

Din păcate însă, la doar 20 de minute după plecarea poliţiştilor, bărbatul s-a închis în locuinţă, iar vecinii au intrat din nou în panică după ce au observat că prin ferestrele casei ieşeau flăcări.

Pompierii din Vatra Dornei au ajuns în Dorna Arini cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor şi un echipaj SMURD, luptându-se cu focul aproape două ore. În urma incendiului a ars acoperişul casei şi mansarda acesteia, mobilierul şi mai multe obiecte de uz casnic, valoarea pagubelor fiind de peste 25.000 de lei.

Din păcate, la etajul clădirii a fost găsit carbonizat şi corpul bărbatului.


Intră acum și în grupul de