Peste 50 de hectare de livadă au fost compromise definitiv în acest an în urma grindinei căzută marți seara la Fălticeni


Intră acum și în grupul de

Claudia Elena Gogu, șeful Direcției Agricole Suceava a dat publicității primele date referitoare la “dezastrul” produs marți seara in zona pomicola Fălticeni. Este vorba despre zeci de hectare care au fost compromise în proporție de 100% proprietarii livezilor fiind speriați și de daunele produse pomilor, care vor afecta producția de la anul.

Va redam integral informarea oficială a directorului executiv al DGA Suceava.

“Efectele produse de fenomenele meteorologice din dupa amiaza zilei de 24.08.2021 in zona Bazinului Pomicol Falticeni!

Vorbim de aproximativ 100 ha (50 ha pe raza comunei Radaseni si 50 ha in zona municipiului Falticeni). Cel putin 50 ha, sunt afectate in proportie de 100%. Este afectata atat productia de anul acesta cat si parte din productia anului viitor prin distrugerea mugurilor de rod.

Prin afectarea ramurilor se asigura portile de intrare pentru boli si daunatori fapt pentru care in zilele urmatoare pomicultorii se pregatesc sa intervina cu tratamente specifice menite sa reduca efectele negative. Afectarea masei foliare determina de asemenea acumularea de rezerve reduse , motiv pentru care pomii vor fi si mai sensibili si mai expusi la intemperiile din anotimpul rece.
Este doar o incercare disperata de a mai salva ceea ce se poate salva!

Directia Judeteana pentru Agricultura Suceava ii asigura pe fermieri de tot sprijinul in vederea identificarii solutiilor privitoare la infiintarea unui Punct de lansare in cadrul Unitatii de Combatere a Caderilor de Grindina Moldova 1 Iasi care sa protejeze inclusiv culturile din zona judetelor Suceava si Botosani fie de infiintare a unei alte unitati.

P.S. Situatia este in dinamica. Pana la aceasta ora avem centralizate peste 100 ha livezi afectate, fara a lua in calcul Municipiul Falticeni. Au fost raportate calamitati si in localitatile Cornu Luncii si Bunesti.”


Intră acum și în grupul de