ANM anunță averse, descărcări electrice și, izolat, căderi de grindină de joi seara până sâmbătă dimineața


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de joi de la ora 19:00 până sâmbătă 18 septembrie, ora 10:00 care vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului

Astfel, în intervalul menționat în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe alocuri, 30…40 l/mp, îndeosebi la munte.

Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…50 km/h, iarîn zona montană înaltă, de peste 70 km/h.

ANM notează că astfel de fenomene se vor semnala începând din după-amiaza zilei de vineri (17 septembrie) pe arii restrânse și în restul teritoriului.


Intră acum și în grupul de