Mii de pachete cu tigari, confiscate la Ulma

Ţigări de provenienţă ucraineană de peste 15.000 lei, au fost confiscate de vineri dimineaţă, de poliţiştii de frontieră suceveni la Ulma. Potrivit IJPF Suceava, frontierişii din cadrul S.P.F. Brodina, au oprit pentru control pe raza localităţii Ulma un autoturism marca „BMW”, condus de către M. Petru, în vârstă de 41 de ani, localnic.

La verificarea mijlocului de transport au fost descoperite în portbagajul autoturismului mai multe pachete de ţigări. Acestea au fost inventariate rezultând un număr de 2.990 pachete de ţigări marca „Viceroy”, de provenienţă ucraineană în valoare de 15.160 lei.

Ţigările au fost confiscate de către poliţiştii de frontieră iar şoferului i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, acte ce vor fi înaintate Serviciului Teritorial Suceava D.I.I.C.O.T., în vederea atribuirii numărului unic şi continuarea cercetărilor.