Mort in curtea Manastirii “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, de Sanziene

Un bărbat a fost găsit fără suflare joi dimineaţă, în curtea Mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, în timpul oficierii Sfintei Liturghii prilejuită de hramul lăcaşului de cult.

Din datele pe care le deţinem, victima nu se afla în mulţimea de credincioşi care se îngrămădeau în rândul format pentru a atinge Sfintele Moaşte, ci se odihnea pe una din băncile aflate în incinta mănăstirii. Nimeni nu şi-a dat seama de tragedia produsă, cumplita descoperire fiind făcută de un alt credincios aflat în curtea mănăstirii care a încercat să-l trezească pe bărbat crezând că acesta adormise.

În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că omul avea peste 40 de ani şi suferea de probleme cardiace de mai mult timp. Potrivit martorilor, bărbatul locuia singur de mai mulţi ani în localitatea Vorona, judeţul Botoşani, după ce femeia a divorţat de el şi a plecat la muncă în Italia. Oamenii adunaţi în curtea mănăstirii spun că în ciuda mâhnirii care i se citea pe chip bărbatul era foarte cumsecade şi comunicativ.

Chiar dacă nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei crime, imediat după descoperirea cadavrului, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă de criminalişti care au preluat ancheta şi care vor stabili cu exactitate cauza decesului după efectuarea necropsiei.