Peste 4500 de credinciosi, prezenti la Hramul Manastirii “Sf. Ioan cel Nou” Suceava (VIDEO)

La slujbele oficiate cu ocazia sărbătoririi Hramului Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava au participat peste 4.500 de persoane care mai apoi au însoţit Sfintele Moaşte în procesiunea derulată pe străzile municipiului reşedinţă de judeţ.

Îmbulzeala a început chiar din zorii zilei de joi când coada formată din cei dornici să se închine la racla sfântului se întindea deja pe trei sau patru rânduri. Doar intervenţia forţelor de ordine a mai putut domoli spiritele aprinse de credinţă.

Slujba de anul acesta a fost oficiată ca de obicei în curtea mănăstirii, fiind ţinută de un sobor de preoţi conduşi de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt PreaSfinţia Sa Teofan şi Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen.

Cu mai bine de o oră întârziere faţă de cum era programată, procesiunea a început în jurul orelor 12:40. Jandarmii care au făcut un lanţ uman în jurul raclei cu Sfintele Moaşte au reuşit cu greu să facă faţă puhoiului de oameni care doreau să le atingă sau să treacă pe sub ele, credinţa populară spunând că acest gest este aducător de sănătate şi prosperitate.

În acest an, traseul ales de preoţi a fost diferit faţă de cel din anii trecuţi, în mare parte acest lucru datorându-se lucrărilor ce se efectuează pe multe artere de circulaţie sau a străzilor blocate în totalitate. Astfel, procesiunea a pornit de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, şi s-a îndreptat spre Biserica „Sf. Înviere”, Biserica „Sf. Gheorghe”, Biserica „Sf. Dumitru”, Biserica „Sf. Nicolae”, Catedrala Naşterii Domnului, Biserica “Adormirii Maicii Domnului”, pentru ca la final să se întoarcă la Mănăstire.

Chiar dacă autorităţile se aşteptau anul acesta la o prezenţă mult mai scăzută faţă de anii anteriori, pregătirile nu au lipsit. Pentru buna desfăşurare a slujbelor şi siguranţa oamenilor au fost aduşi peste 200 de reprezentanţi ai forţelor de ordine fiind vorba de jandarmi, poliţişti şi poliţişti comunitari.

Din păcate însă, anul acesta s-au înregistrat şi câteva situaţii neplăcute. Pentru prima dată de Hramul Sucevei, un bărbat care suferea de probleme cardiace şi-a pierdut viaţa chiar în curtea Mănăstirii, iar alte două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean după ce au leşinat în timpul slujbei.

Procesiunea s-a încheiat fără evenimente neplăcute, iar racla cu moaştele sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost aşezată din nou în curtea Mănăstirii unde credincioşii se mai pot închina până la căderea nopţii.