Fructe si legume la negru, in Piata en-gross din Suceava

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Suceava împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Suceava au făcut vineri, dimineaţă un control în scopul prevenirii şi combaterii actelor ilegale de comerţ cu produse legume – fructe în incinta Pieţei en-gross din municipiul Suceava. Potrivit IPJ Suceava au fost verificate 6 societăţi comerciale şi 14 producători şi persoane fizice fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23.600.

Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării mărfuri în valoare de 2.000 lei, constând în 320 kg. căpşuni şi 6.305 lei, reprezentând contravaloare vânzări legume-fructe efectuate fără înregistrare în casa de marcat fiscalizată.

Poliţiştii spun că l-au depistat în incinta pieţei en-gross de legume-fructe Suceava, pe O. Traian, din comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava, administrator al unei societăţi comerciale din Dumbrăveni, care comercializa legume şi fructe (cartofi, roşii, piersici, etc.), fără ca încasările realizate să fie înregistrate în casa de marcat, şi fără a avea afişate preţurile de vânzare.

Împreună cu comisarii Secţiei Judeţene Suceava a Gărzii Financiare s-a inventariat marfa expusă spre vânzare şi s-au verificat documentele de evidenţă contabilă, dispunându-se aplicarea a 3 sancţiuni cu amendă în valoare de 15.600 lei şi confiscarea sumei de 6.305 lei proveniţi din încasările efectuate fără bonuri fiscale şi suspendarea pe o perioadă de 3 luni a activităţii punctului de lucru verificat.
Acţiunile de verificare vor continua şi în perioada următoare.