CJ Suceava a alocat din fondul de rezervă 800.000 de lei pentru spitalele din Fălticeni și Siret pentru gestionarea epidemiei de Covid-19


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava s-a întrunit, luni, în ședință extraordinară și a decis alocarea din fondul de rezervă a unor sume de bani pentru spitalele din Fălticeni și Siret care se confruntă cu situații dificile din punct de vedere financiar din cauza creșterii numărului cazurilor de pacienți infectați cu SARS-CoV-2.

În referatul de aprobare, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, arată că Primăria Siret și Primăria Fălticeni au transmis adrese prin aduc la cunoștință situația de extremă dificultate cu care se confruntă în această perioadă unitățile sanitare aflate în finanțare.

În aceste condiții s-a decis majorarea fondului de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Suceava cu suma de 842.000 lei și alocarea unui sprijin financiar de 500.000 de lei pentru municipiul Fălticeni și de 300.000 de lei pentru orașul Siret.

Sumele alocate urmează să fie transferate spitalelor din cele două orașe pentru dotarea cu materialele și echipamentele necesare gestionării situației epidemiologice deosebite actuale.

Consiliul Județean Suceava a aprobat, cu unanimitate de voturi, alocările de fonduri propuse.


Intră acum și în grupul de