Lista cu ratele de vaccinare ale angajaților din școlile sucevene a fost actualizată de ISJ Suceava. Încă nouă unități școlare au rată de vaccinare peste 60 la sută

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a actualizat lista cu rata de vaccinare a angajaților din școlile sucevene.

Dacă vineri, din cele 229 de unități școlare, în 170 rata de vaccinare era mai mică de 60 la sută, în lista actualizată sâmbătă de ISJ Suceava sunt 161 de unități școlare cu rata de vaccinare în rândul angajaților mai mică de 60 la sută.

Potrivit Ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat.

Tot acest ordin prevede că începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor se face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de  60 % din personal este vaccinat.

„Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar emit decizia privind modalitatea de reluare a cursurilor, în conformitate cu alin (1) și alin (2), cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB”, se arată în ordin.

Totodată, se prevede că trecerea de la scenariul online la scenariul cu prezență fizică se face prin decizia consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB, în situația atingerii procentului de  60% menționat.

Decizia se ia prin raportare la fiecare zi de vineri, conform situației privind personalul vaccinat, publicată și actualizată săptămânal  pe site-ul inspectoratului școlar județean/ISMB.

Prin excepție, unitățile de învățământ special reiau cursurile începând cu data de 08 noiembrie 2021 cu prezența fizică, se precizează în acest ordin.

Ordinul mai prevede că purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta unității de învățământ, dar că nu este obligatorie în cazul preșcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educație fizică.

O nouă prevedere stabilește că masca de protecție nu este obligatorie pentru personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ în unitățile de învățământ special, în situația în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care se vor putea folosi viziere.

loading...