Intră acum și în grupul de
După ce a stat de vorbă şi cu cetăţenii din comună, Anastase a declarat că a rămas impresionată de voinţa şi puterea sinistraţilor de a trece peste această tragedie, dar şi de solidaritatea oamenilor în astfel de momente. Ea a spus că a văzut cum oamenii afectaţi de inundaţii au reuşit să treacă peste aceste momente grele, fiind ajutaţi atât de rude cât şi de vecini, pentru a-şi curăţa sau repara casele.
Roberta Anastase a vizitat şi una din casele reconstruite în comună unde lucrările sunt coordonate de senatorul PDL Orest Onofrei şi unde, după opt zile de la începerea construcţiei se lucrează deja la izolaţie şi la instalaţiile interioare. Ea a spus că este îmbucurător că lucrările avansează rapid, a vorbit cu membrii acestei familii care are şapte copii şi a oferit ciocolată copiilor.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că în comuna Dorneşti au fost afectate 330 de case şi 37 de case trebuie reconstruite.