Disperare in miez de noapte in Iaslovat


Intră acum și în grupul de

Disperarea a pus stăpânire la miezul nopţii peste o întreagă familie din comuna Iaslovăţ. Totul s-a petrecut în jurul orelor 02:00, în această dimineaţă, când flăcările au cuprins gospodăria lui Vasile O.

Ţipetele de ajutor au alertat imediat vecinii care au sărit în încercarea de a stinge focul, dar efortul acestora a fost în zadar.

Chemaţi de urgenţă prin serviciul 112 la faţa locului s-au prezentat 9 pompieri militari ajutaţi de două autospeciale de la Garda de Intervenţie Solca iar în sprijinul acestora au venit şi 4 voluntari cu o autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Iaslovăţ.

Când au ajuns la locul incendiului, gospodăria era aproape înghiţită de flăcări, existând oricând pericolul ca prăpădul să se extindă şi la locuinţele învecinate.

După mai multe ore de luptă cu flăcările, pârjolul a fost stins dar au căzut pradă focului şura gospodăriei şi adăpostul de animale construite din material lemons, acoperişul casei de locuit, depozitul de furaje, 8 mc de cherestea şi trei mc de lemn de foc.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, dar o întreagă familie a rămas pe drumuri după ce a avut ghinionul ca un trăsnet să lovească fix în gospodăria pe care au ridicat-o într-o viaţă de om.


Intră acum și în grupul de