Tamponare in lant pe Calea Unirii

Trei autoturisme s-au tamponat şi trei copii au fost răniţi din cauza neatenţiei unui şofer. Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 14.05, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, C. Cristian, de 26 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers şi a intrat în coliziune faţă spate cu un autoturism condus regulamentar în faţa sa de G. Petru, de 36 ani, din municipiul Timişoara şi pe care l-a proiectat în autoturismul condus regulamentar în faţa sa de H. Ionel, de 51 ani, din comuna Forăşti.

Trei minore s-au ales cu răni, R. C., de 14 ani, G. D., de 6 ani şi G. A., de 13 ani, toate din comuna Oţeleni, judeţul Iaşi, care nu purtau centura de siguranţa.

Conducătorii auto purtau centura de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.