Pompierii au salvat casa parohiala din Zaharesti, dupa un foc pus intentionat intr-o gospodarie vecina

Un foc pus intenţionat în sâmbătă înainte de ivirea zorilor, la o gospodărie aflată lângă casa parohială Zahareşti, a fost la un pas de a o mistui. Potrivit ISU ”Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, la ora 03:56 a fost anunțată existența unui incendiu la gospodăria lui Axinte O., din satul Zahareşti, comuna Stroieşti. Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului, la sosirea acestora incendiul manifestându-se la adăpostul de animale, şură şi casa de locuit, existând pericolul de propagare la alte două gospodării şi o casă parohială aflate în imediata apropiere.

Flăcările au fost stinse la ora 10.00.
Au ars adăpostul de animale şi şura pe o suprafaţă de 140 mp, depozitul de materiale pe o suprafaţă de 100 mp, acoperişul casei pe o suprafaţă de 32 mp, circa 30 de tone de furaje, 10 metri cubi lemne de foc, 4 tone de grâu, un atelaj, mobilier şi bunuri de uz casnic. În incendiu au pierit 3 vaci, 3 porci şi 10 păsări. Au mai fost afectate de flăcări şi alte două case, din una arzând o canapea, o perdea şi un covor, iar la cea de a doua, casa parohială din sat s-a degradat pereţii şi 5 ferestre.

Din primele cercetări a rezultat că focul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiu.
Militarii au salvat din calea flăcărilor două case de locuit, casa parohială şi o anexă.