USV face public proiectul viitorului sediu al Facultății de Medicină din Suceava și apreciază demersurile președintelui Consiliului Județean Suceava pentru realizarea investiției


Intră acum și în grupul de

USV a anunțat, joi, că salută demersul întreprins de Consiliul Județean Suceava în legătură cu proiectul viitorului sediu al Facultății de Medicină.

„Comunitatea academică suceveană salută cu bucurie demersul Consiliului Județean Suceava, prin care se solicită Ministerului Sănătății și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației emiterea acordului necesar privind terenul pe care urmează să fie construită clădirea Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava”, arată USV.

Totodată, USV mulțumește public întregii echipe, atât din partea Consiliului Județean Suceava, cât și din partea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, care, alături de echipa USV, a întocmit documentația necesară pentru materializarea acestui demers, ce a primit avizul favorabil din partea DSP Suceava.

„Apreciem deschiderea către colaborare manifestată de conducerea CJS, care, la doar șase luni de la înființarea facultății, se materializează într-un important pas înainte pentru consolidarea studiilor de medicină la Suceava. Avem convingerea că dezvoltarea rapidă a celei mai noi facultăți din cadrul USV reprezintă un deziderat comun, care, odată devenit realitate, va avea un impact benefic nu doar asupra județului Suceava, ci a întregii regiuni de nord-est a României”, a precizat USV.

Reprezentanții USV conștientizează, însă, că pentru finalizarea cu succes a acestui demers, care va consta într-o hotărâre de guvern privind alocarea terenului, mai sunt de parcurs etape nu doar importante, dar și dificile.

„Drept urmare, considerăm că va fi nevoie de o coagulare a tuturor actorilor reprezentativi, atât la nivel local, cât și la nivel central, indiferent de culoarea politică, pentru a sprijini ideea de medicină la Suceava. Este un moment în care decidenții politici pot face dovada preocupării reale pentru evoluția învățământului superior în județul nostru și pentru binele comunității pe care o reprezintă”, arată USV.

În prezent, Facultatea de Medicină și Științe Biologice are 7 programe de studii (6 la ciclul de licență și 1 la masterat), la care sunt înmatriculați 480 de studenți, iar activitățile didactice și cele de cercetare sunt asigurate de un colectiv de 86 de cadre didactice, dintre care 28 sunt cadre didactice titulare și 58 asociate.


Intră acum și în grupul de