ANM avertizează că va urma o noapte deosebit de rece și se va depune brumă

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo valabilă de luni ora 21:00 până marți  ora 9:00 de vreme deosebit de rece și brumă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece în toată țara.

În regiunile intracarpatice, local în Moldova și în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.