Ministrul Cadariu anunță programe de susținere a exportului românesc, de investiții în turism și a început consultări cu reprezentanții mediului de afaceri și ai reprezentanților din turism pentru îmbunătățirea cadrului legal


Intră acum și în grupul de

La sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului au avut loc marți, 12 aprilie a.c., două ședințe de lucru, prima cu reprezentanții din turism, următoarea cu cei ai mediului de afaceri românesc. Discuțiile au fost prezidate de ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, alături de care au fost prezenți secretarii de stat Florin-Sergiu Dobrescu și Dimitrie-Horațiu Clepan, precum și secretarul general adjuct Corneliu Cîrstea.

„Ne propunem un calendar ambițios pentru acest an și mă refer la toate programele adresate antreprenorilor pe care vrem să le demarăm, la cele dedicate susținerii exportului românesc, la investițiile în turism, precum și la îndeplinirea jaloanelor asumate prin Planului Național de Redresare și Reziliență. Însă, înainte de a le lansa, este necesară stabilirea cadrului legal, astfel încât să se armonizeze cu ceea ce se întâmplă real în piață. În acest proces, pentru un rezultat cu adevărat eficient, avem nevoie de experiza oamenilor care lucrează zi de zi în industriile țintă. Din acest motiv, consultările trebuie să fie constante, iar parteneriatul public-privat tot mai solid”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

În cadrul dialogului cu reprezentanții din turism, ministrul Cadariu a reiterat rugămintea de a fi transmise propuneri, sugestii și observații pentru proiectul de act normativ care va modifica și completa OUG 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aflat în dezbatere publică, în vederea unei reglementări corecte a Organizațiilor de Management al Destinațiilor.

Pentru programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, precum și pentru cel de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, au existat discuții preliminare în cadrul întâlnirii cu reprezentanții mediului de afaceri. Propunerile care urmează a fi transmise se vor regăsi în procedurile și grilele de punctaj, iar ulterior documentele vor fi publicate în transparență.

Totodată, a fost adresată rugămintea de a fi analizate normele de aplicare ale Programului de Promovare a Exportului pentru participările operatorilor români, cu stand sub pavilion național, la târguri și expoziții cu caracter internațional, la misiuni economice, precum și la evenimentele de profil virtuale, cu prezență individuală, aflate în consultare publică: https://bit.ly/3JAuP84.

Cele două întâlniri fac parte din programul de consultări lunare, inițiat de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, fiind stablite pentru fiecare zi de marți din a doua săptămână a lunii.


Intră acum și în grupul de