Un bărbat a murit la Poiana Negri, prins sub tractor

Un bărbat de 42 de ani a murit, miercuri după amaiza, la Poiana Negri după ce a fost prins sub un tractor.

Potrivit sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au fost solicitați intervină miercuri după amiază pe raza localității Poiana Negri pentru extragerea unui barbat (42 de ani) prins sub un tractor.

După extragerea acestuia cu mijloace de primă intervenție și cu ajutorul unui utilaj, a fost preluat de către echipajul de prim ajutor.

Din nefericire, bărbatul a fost declarat decedat la fața locului.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Acesta este al doilea deces în urma unui accident de tractor în ultimele 24 de ore în județul Suceava după cel în care, marți seara, un copil de 3 ani a murit lovit de tractorul pe care tatăl său îl manevra în curtea casei.