A sarit de la etajul doi ca sa scape de viol


Intră acum și în grupul de

O tânără în vârstă de 20 ani a fost nevoită să sară de la etajul II al unui bloc din cartierul sucevean Obcini pentru a scăpa de la un viol. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, vineri, în jurul orei 22.16, prin SNUAU 112, poliţia a fost sesizată despre faptul că C. Daniela de 20 ani, din municipiul Suceava, a sărit pe un geam de la etajul II al unui bloc din cartierul Obcini, deoarece un individ a intenţionat să o violeze.

Seara, în jurul orei 21.30, tânăra a fost invitată într-un apartamentul de pe strada Viitorului, de un individ care intenţiona să o angajeze, cu pretextul de a semna nişte documente. Aceasta l-a urmat în apartament, după care individul a închis uşa şi i-a solicitat să se dezbrace.

Deoarece suspectul a devenit agresiv în limbaj, profitând de un moment de neatenţie, C. Daniela a sărit pe un geam al apartamentului, plonjând pe cupola unui autoturism parcat sub geam. La impactul cu acest autoturism cupola a fost avariată, iar la un alt autoturism i-a rupt oglinda laterală.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu contuzie gamba stângă prin cădere.

Poliţiştii l-au identificat pe suspect ca fiind A. Florin, de 36 ani, din municipiul Suceava, care a fost reţinut.

Tânăra a fost examinată preliminar de medicul legist, acesta concluzionând că leziunile pe care le are victima sunt produse atât prin lovire activă cât şi prin precipitare şi impact cu un corp dur-respectiv sol sau cupola unui autoturism.

În baza materialului probator, A. Florin a fost prezentat Judecătoriei Suceava cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi emiterea mandatului de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită. Pe numele suspectului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Acesta a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.


Intră acum și în grupul de