Guvernul ar putea aloca 300.000 de lei Colegiului National „Stefan cel Mare” din Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că Guvernul ar putea aloca o sumă de 300.000 de lei Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava care în prezent sărbătoreşte 150 de ani de la înfiinţare.

Flutur a spus că a solicitat premierului Emil Boc să aloce această sumă de bani colegiului sucevean.

El a arătat că fondurile vor fi folosite pentru lucrările care se fac în acest colegiu, printre care fiind şi sala de sport începută în perioada guvernării liberale.

Flutur a spus că fondurile alocate de fostul guvern liberal colegiului sucevean au fost insuficiente. „Cu banii daţi de Adomniţei s-a săpat doar o groapă”, a spus Flutur.

Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava serbează în această săptămână 150 de ani de la înfiinţare prin decret imperial.