Specialiști din Egipt au stabilit cauzele pentru care suceveanca Roxana Donisan a fost atacată de un rechin tigru: Prezența rechinului în ape puțin adânci a fost determinată de faptul că este sezonul de împerechere și de ouat


Intră acum și în grupul de
Sursa foto: https://english.ahram.org.eg/

Sezonul pentru împerechere a rechinilor și depunerea ouălor este motivul din spatele recentelor atacuri de rechini din Marea Roșie, care au ucis două înotătoare în largul coastei orașului stațiune Sahl Hașiș, potrivit unui comitet de specialiști din protectoratul Mării Roșii și Asociația pentru Protecția și Conservarea Mediului Hurghada, conform publicației egiptene Ahramonline.org.eg

Potrivit unui raport de opt pagini emis de comitet, citat de publicația egipteană, un singur rechin tigru s-a aflat în spatele celor două atacuri – care au implicat un turist din Austria și unul din România la 1 iulie 2022 – judecând după urmele mușcăturilor de pe victime, care făceau snorkeling la momentul atacurilor.

Publicația citată reamintește că la începutul acestei luni o femeie austriacă de 68 de ani a murit la Spitalul Nil din Hurghada din cauza rănilor provocate de atac, iar a doua victimă nu a fost menționată inițial deoarece trupul ei nu fusese descoperit la momentul respectiv.

Potrivit comisiei, trupul turistei românce a plutit spre plajă a doua zi, în timp ce membrii comisiei investigau primul incident. Comisia a spus că turista româncă a fost atacat înaintea turistei austriece în golful Sahl Hashish.

Comitetul a atribuit prezența și atacurile rechinului în ape puțin adânci de faptul că este sezonul de împerechere și de ouat, care durează de la mijlocul lunii aprilie până la sfârșitul lunii iulie. Comitetul a adăugat că motivul din spatele atacului a fost probabil mâncarea.

Guvernatorul Mării Roșii, Amr Hanafy, a interzis toate activitățile pe apă în zona atacurilor, fără a menționa când va fi permisă reluarea acestora.

Atacurile de rechini au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roșii a Egiptului în ultimii ani, menționează publicația egipteată.

În 2020, un tânăr ucrainean și-a pierdut un braț și un ghid turistic egiptean un picior într-un atac de rechin. În 2018, un rechin a ucis un turist ceh pe o plajă de la Marea Roșie. Un atac similar a ucis un turist german în 2015. În 2010, atacurile cu rechini au ucis un turist european și i-au mutilat pe alții în largul Sharm El-Sheikh, în Peninsula Sinai, peste Marea Roșie de Hurghada.

În raportul său, comitetul format de Ministerul Mediului pentru a determina motivele din spatele atacului recent a enumerat o serie de motive pentru atacurile de rechini în Marea Roșie.

Astfel, pescuitul excesiv în Marea Roșie, utilizarea excesivă a locurilor de scufundări și snorkeling și oamenii care hrănesc peștii contribuie la atacurile rechinilor, deoarece animalele caută noi locuri pentru hrană, și se deplasează spre coaste și zonele puțin adânci.

Comitetul a prezentat o listă de recomandări care urmează să fie implementate pe termen scurt și lung.

Pe termen scurt, comisia a recomandat monitorizarea zonei în care au avut loc atacurile, încetarea imediată a pescuitului recreativ și permiterea activităților de snorkeling doar sub supravegherea ghizilor autorizați.

Pe termen lung, comitetul recomandă implementarea unui program cuprinzător de gestionare a zonelor de scufundări și snorkeling pentru a păstra viața scafandrilor și pentru a proteja viața marină.

Comitetul a recomandat, de asemenea, reglementarea pescuitului în Marea Roșie, inclusiv suspendarea pescuitului comercial și recreativ de la mijlocul lunii aprilie până la sfârșitul lunii iulie.


Intră acum și în grupul de