Ministrul Apărării, într-un răspuns către Ioan Bălan, anunță că Institutul Cantacuzino va produce un imunomodulator de tip Polidin și vaccinul tetanic, iar din 2025 și vaccinul gripal

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan în legătură cu proiectele derulate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” care a fost transferat la sfârșitul anului 2017 de la Ministerul Sănătății la Ministerul Apărării Naționale.

Deputatul sucevean Ioan Bălan a cerut, în Parlament, ministrului Apărării, informații despre producerea de vaccinuri și seruri la Institutul „Cantacuzino” arătând că producția de vaccinuri, seruri și medicamente pe care ar putea să o realizeze acest institut ar genera economii bugetare substanțiale.

În răspuns, ministrul Apărării arată că prin eforturi deosebite s-a reușit  stoparea declinului lnstitutului și s-a continuat relansarea activităților de expertiză în domeniul sănătății publice și a celor de cercetare-dezvoltare tehnologică în vederea fabricării de produse biologice, activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației României.

În acest sens Ministerul Apărării Naționale a alocat Institutului sume considerabile de la buget astfel încât în perioada 2018-2021 au fost cheltuiți pentru investiții suma de 68.743.322,08 lei.

„Este de subliniat faptul că Institutul a avut un rol deosebit de important în perioada pandemiei realizând diagnosticăre moleculară și secvențierea genomului virusului SARS CoV-2, cercetare și studii referitoare la transmiterea  infecției COVID 19, avizare și autorizare biocide pentru punerea pe piață  precum și depozitarea, manipularea și distribuția vaccinurilor împotriva COVlD-19.Pentru toate aceste activități a fost cheltuită suma de 8.640.213 lei”, arată ministrul Apărării.

Vasile Dâncu precizează că Master Planul dezvoltării infrastructurii lnstitutului prevede, ca investiție, construirea unei hale multifuncționale pentru microproducție de vaccin (viral și bacterian), la Stațiunea Băneasa, a cărei documentație se află în proces de avizare. Aceasta va respecta condițiile Good Manufacturing Practice – reguli de bună practică în fabricație și va permite realizarea transferului tehnologic pentru producția vaccinului gripal.

Valoarea estimată a acestei investiții este de aproximativ 200 milioane de euro și se intenționează accesarea de fonduri europene pentru achiziția serviciului de know-how și a echipamentelor specifice activității de microproducție.

Ministrul Vasile Dâncu mai arată că în anul 2020 a fost pus pe piață un produ nou, OROSTIM HV cu proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității determinând creșterea rezistenței organismului la infecții respiratorii repetate.

De asemenea, lnstitutul fabrică produse unicat în țară, autovaccinul, vaccin personalizat ce vindecă infecții bacteriene atunci când antibioticele nu mai au efect și SOD Natural obținut din orz verde cultivat la stațiunea Băneasa.

Totodată, arată ministrul, lnstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” mai produce și comercializează 66 de reactivi biologici pentru diagnostic in vitro, 8 medii pentru culturi celulare, 50 medii pentru diagnostic bacteriologic, printre care mediul Lowenstein-Jensen folosit în diagnosticarea TBC și 10 seruri și derivate din sânge de animal.

Vasile Dâncu subliniază că la Stațiunea Băneasca, unde se află singura animalerie SPF (Specific-pathogen-free) din țară, inclusă pe lista lnstalațiilor de lnteres Național, sunt crescute și comercializate animale de laborator libere de organisme patogene specifice precum și nutrețuri pentru acestea.

Ministrul Apărării a precizat că în prezent cercetătorii au în desfășurare două proiecte de cercetare, respectiv dezvoltarea unui produs imunomodulator de tip Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească, precum și a vaccinului tetanic (anatoxina tetanică).

„În ceea ce privește începerea microproducției de vaccin gripal, aceasta este în strânsă legătură cu termenul de construire a noii fabrici (2025) și a obținerii autorizației de punere pe piață a unui produs nou” , a menționat Vasile Dâncu.