Sucevenii trebuie sa cumpere vaci de carne pentru ca nimeni nu le va mai prelua laptele (VIDEO)

Pentru că 2011 este anul limită în care se mai poate prelua lapte neconform de la crescătorii individuali, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava recomandă gospodarilor şi cumpere vaci de carne, cum ar fi cele din rasa Charolaise.

„Bucovinenii trebuie să se reprofileze pe rase de carne. Nu se va mai prelua laptele necomform şi atunci nu vor avea ce face cu el. Ar trebui să cumpere vaci Charolaise, ca anul 2011 să ne prindă cu viţei din noua rasă. Aceste vaci se cresc uşor, sunt docile, sunt rezistente la condiţiile de climă, nu sunt pretenţioase, consumă şi furaje de calitate mai proastă. În zona de munte este mult fân, terenul nu este tratat cu pesticide şi putem avea carne ecologică”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru.

Acesta a precizat că doreşte implementarea unui program de ameliorare în acest sens pentru că „în ultimii ani nu s-a făcut nimic pa linia aceasta”.

Directorul DSVSA Suceava a subliniat faptul că crescătorii vor avea şi unde să sacrifice bovinele întrucât judeţul are 7 abatoare ce deţin ştampila ovală, corespunzătoare Comunităţii Europene, fiind în acest sens şi primul pe ţară.

Acesta invită sucevenii duminică, la Vatra Dornei la expoziţia de animale şi produse tradiţionale „Prezent şi viitor” la Casa Muntelui unde vor vedea printre altele 10 vaci aduse din Franţa şi oi din Irlanda.