Gheorghe Flutur anunță că ministrul Dezvoltării va vizita investiții în execuție ale CJ Suceava, va deschide primul șantier finanțat prin PNRR la Fălticeni și va semna proiectul de consolidare a ansamblului arhiepiscopal Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că,  joi, 18 august 2022, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice, Cseke Attila, va vizita județul Suceava.

Potrivit acestuia, ministrul va vizita două lucrări ale Consiliului Județean Suceava în execuție, respectiv  drumul județean 208C Liteni – Valea Glodului – Vulturești – Pleșești – Hârtop – Fălticeni finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), care este gata în proporție de 98% și care leagă Valea Șomuzului de Valea Sucevei și unde a mai rămas de consolidat un versant pe o porțiune de mai puțin de 100 de metri pentru că au fost alunecări de teren, dar și Grădinița Specială Fălticeni, a căror corpuri de clădire sunt în curs de modernizare.

Lucrările la această grădiniță care se adresează unor preșcolari cu deficiențe sunt finalizate în procent de peste 50%, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) pe axa 8.

De asemenea, ministrul va participa la Primăria Fălticeni la deschiderea primului șantier finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Creșa pentru copii, beneficiar fiind Primăria Fălticeni. Totodată, ministrul va semna în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și a directorului general al Companiei Naționale de Investiții (CNI) proiectul de consolidare a ansamblului arhiepiscopal Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, în valoare de 25 milioane de euro fonduri europene.

„Acesta este cel mai ambițios proiect pentru un moment UNESCO în județul Suceava din ultimii ani și are în vedere o consolidare a tuturor construcțiilor, inclusiv a bisericii „Sf. Gheorghe”, a sediului arhiepiscopal, a chiliilor și a celorlalte clădiri, acestui obiectiv urmând să ii se dea o accesibilitate mai facilă și să pună in valoare potențialul uriaș a acestui important monument UNESCO”, a arătat Flutur.


Intră acum și în grupul de