Ion Lungu a deschis anul școlar la șase licee, patru școli generale și trei grădinițe: Am invitat conducerile unităților de învățământ să se implice să transformăm școlile din orașul nostru în școli inteligente.


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, luni, la deschiderea anului școlar la șase licee, patru școli generale și trei grădinițe unde a transmis mesajul municipalității de susținere a educației.

„Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major pentru municipalitate, de aceea am participat astăzi la deschiderea anului școlar la 13 unități de învățământ”, a spus primarul

Astfel, Ion Lungu a fost prezent la deschiderea anului șcilar la Școala generală nr.11, Burdujeni, Școala generală nr.6, Burdujeni sat, Școala generală nr.7, Ițcani, Colegiul Național „Petru Rareș”, Școala generală nr.3, Mărășești, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic Filadelfia, Liceul Natanael, Liceul cu program Sportiv, Seminarul teologic, Grădinița cu program normal Obcini, Grădinița cu program prelungit Gulliver, iar la Grădinița cu program prelungit nr.3 de pe strada Dobrogeanu Gherea a fost organizată inaugurarea după extindere și modernizare.

Ion Lungu a spus că în acest moment sunt proiecte în curs de derulare în domeniul educației în municipiul Suceava în valoare de 20 milioane euro, în domeniul creșterii eficienței energetice a clădirilor publice, corpuri de clădiri noi, grădinițe noi, construire creșe noi și de asemenea lucrări de reparații și dotări școli.

„Am invitat toate școlile să se implice în promovarea împreună cu municipalitatea în proiecte de digitalizare unde sunt disponibile pe fonduri europene sume importante de bani, să transformăm școlile din orașul nostru în școli inteligente”, a spus Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de