Patru focuri de arma pentru prinderea a doi contrabandisti, ce au trecut ilegal granita (VIDEO)

Frontieriştii suceveni au depistat şi reţinut doi tineri din Straja care transportau peste frontieră 17.000 pachete de ţigări de contrabandă. Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au executat cu armamentul din dotare patru focuri de avertisment în plan vertical.

Deţinând mai multe informaţii, frontieriştii Sectorului P.F. Brodina au intensificat miercuri, seară supravegherea frontierei de stat, astfel au observat un grup de persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă şi care transporta mai multe colete voluminoase.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, cms. Ilie Poroch- Seriţan persoanele au fost somate verbal de poliţiştii de frontieră, însă aceştia au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă profitând de terenul împădurit şi vegetaţia abundentă. Frontieriştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase 4 focuri de armă în plan vertical. Astfel, au fost reţinuţi C. Valentin, în vârstă de 20 de ani şi U. Adrian, în vârstă de 19 ani, ambii domiciliaţi în comuna Straja.

Fiind verificată zona în care au fost depistaţi cei doi, s-au descoperit nouă colete ce conţineau 17.210 pachete de ţigări marca „ Doina” de provenienţă R. Moldova.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi tineri acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 68.840 lei a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni.