Ministrul Transporturilor: Pe Autostrada A 7 avem patru contracte semnate, iar pe 2 loturi au început deja lucrările. Alte 3 contracte se apropie de semnare, iar 6 loturi sunt în procedură de licitație.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a participat, joi, la deschiderea lucrărilor celui de al 16-lea Congres al Asociație Profesionale de Drumuri și Poduri a anunțat progresele făcute pentru construcția de autostrăzi.

El a arătat că inginerii români sunt recunoscuți pentru rezultatele în infrastructură, iar emblematice sunt Transfăgărășan și Transalpina și că se bazează pe ei și pentru următoarea provocare pe care o avem: unirea tuturor Regiunilor istorice românești prin infrastructura rutieră de mare viteză.

„Autostrada Moldovei (A7), Autostrada Unirii (A8), Autostrada Sibiu-Pitești (A1) și secțiunea cu tuneluri de pe lotul autostrăzii Lugoj-Deva (A1) sunt doar câteva repere ale acestui obiectiv extrem de important pentru economia României”, a precizat Grindeanu.

El consideră că sunt deja evoluții remarcabile pentru aceste obiective.

Pe secțiunea A7 de la Ploiești la Pașcani, finanțată prin PNRR, avem acum 4 contracte semnate iar pe 2 loturi au început deja lucrările. Alte 3 contracte se apropie de semnare, iar 6 loturi sunt în procedură de licitație.

Pentru A8, anul acesta vor fi lansate în licitație contractele pentru construcția secțiunilor din capete, finanțate prin PNRR.

Pentru autostrada Sibiu-Pitești avem semnate toate contractele, inclusiv cele pentru construcția secțiunilor care traversează Carpații, iar pentru autostrada Lugoj-Deva se va desemna joi constructorul secțiunii cu ecoducte, mult așteptată de toți.