Șofer ucrainean de TIR cercetat penal după ce a prezentat în PTF Siret două permise de conducere, unul fals și altul care nu-i permitea să conducă vehicule de mare tonaj

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Potrivit STPF Suceava, miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 49 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia verificărilor la frontieră, persoana în cauză a prezentat odată cu pașaportul și permisul de conducere. Existând suspiciuni privind autenticitatea permisului, colegii noștri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că deține un alt permis de conducere, pe care l-a prezentat ulterior, însă în urma verificărilor s-a constatat că este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul pe care îl conduce.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuniulor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.