Două centre de colectare a deșeurilor vor fi construite în Suceava prin PNRR pentru deșeuri care nu pot fi colectate în actualul sistem „door-to-door”


Intră acum și în grupul de

Primăria Municipiului Suceava a depus, vineri, un proiect în vederea înființării a două centre de colectare prin aport voluntar în municipiu pe Componenta 3 – Managementul deșeurilor, în cadrul PNRR, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.

El a arătat că acest proiect vine în completarea proiectului “Construirea de insule ecologice digitalizate în municipiul Suceava”, depus miercuri, prin care municipalitatea își propune construirea a 100 de astfel de insule pentru deșeuri biodegradabile, reziduale, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.

„Prin aceste sisteme de gestionare a deșeurilor, cetățenii vor putea să pună și mai mult accent pe colectarea selectivă, având la dispoziție măsuri care să stimuleze reutilizarea și valorificarea deşeurilor, deoarece curățenia orașului nostru este o responsabilitate comună, cetățeni-administrație!”, a transmis Lucian Harșovschi.

El a menționat că valoarea acestor proiecte depuse  este de 15.016.478,6 lei fără TVA, contribuția locală fiind zero.

De menționat este că proiectul adoptat de CL Suceava în ședință extraordinară de îndată stabilește că aceste centre de colectare vor asigura colectarea separata a deșeurilor care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase , deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări.

Un centru de colectare va fi construit pe pe strada Apeductului în zona adiacentă Podului Unirii cu o suprafață aferentă de 3.000 mp și pe strada Cernăuți în spate la Selgross cu o suprafață aferentă de 2.900 mp.


Intră acum și în grupul de