IPS Calinic va oficia la miezul nopții de joi spre vineri Sf. Liturghie în cinstea Sfintei Cuvioasei Parascheva


Intră acum și în grupul de

Pomenirea Sfintei Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, va fi sărbătorită în chip deosebit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, anunță Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Potrivit sursei citate, credincioșii sunt așteptați la slujbele închinate acesteia încă din ziua de 13 octombrie, când, începând cu ora 21:00, va fi oficiată slujba Privegherii.

La miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, veșmântul Sfintei Parascheva va fi așezat spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, lângă racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mare Mucenic ocrotește neîncetat Țara Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și le este aproape tuturor celor care îi cer ajutorul, oferindu-le sprijin și mângâiere, a precizat sursa citată.

Programul liturgic:

JOI 13 OCTOMBRIE

† Aducerea moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatador, Agatonica și Florentie

Ora 06.50 – Miezonoptica și Utrenia

Ora 09.00 – Sfânta Liturghie

Ora 11.00 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Ora 16.00 – Ceasul IX și Vecernia Mică

Ora 16.40 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Ora 21.00 – Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia)

VINERI 14 OCTOMBRIE

†) Sf. Cuv. Paraschiva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie

Ora 00.00 – Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților – pe scenă

Ora 07.30 – Miezonoptica și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.

   Va fi pus spre închinare veșmântul Sf. Cuv. Paraschiva

Ora 09.00 – Sfânta Liturghie în Catedrala Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou

Ora 11.00 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Ora 16.00 – Ceasul IX și Vecernia

Ora 17.00 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

SÂMBĂTĂ 15 OCTOMBRIE

Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia

Ora 06.50 – Miezonoptica și Utrenia

Ora 09.00 – Sfânta Liturghie

Ora 11.00 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.


Intră acum și în grupul de