Prefectura Suceava atenționează că timpul necesar pentru preschimbarea permiselor auto este de circa o lună și precizează că în perioada decembrie-februarie expiră foarte multe permise


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a informat, luni, posesorii de permise auto care urmează să expire în perioada următoare să înceapă proecedura pentru preschimbare mai ales că în perioada decembrie-februarie vor expira foarte multe permise.

Potrivit sursei citate în ceea ce privește intervalul de timp necesar pentru preschimbarea permiselor de conducere, acesta este la acest moment de circa o lună.

Prefectura Suceava reamintește că în perioada decembrie 2022 – februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel național, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 – februarie 2013.

Având în vedere numărul mare de documente care vor necesita preschimbare, Prefectura Suceava face apel la posesorii de permise de conducere aflați în această situație să solicite preschimbarea permiselor de conducere înainte de expirarea valabilității administrative, parcurgând următorii pași:

–              efectuarea programărilor online pe site-ul www.drpciv.ro,

–              achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul  CEC, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro secțiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)

–              pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul  a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei).

–              prezentarea la sediu conform programării.


Intră acum și în grupul de