Un carutas beat a accidentat grav o consateanca

O tânără a ajuns la spital cu fractură la umăr, după ce un căruţaş băut a dat peste ea. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, L. Aurel, în vârstă de 41 ani, din localitate, în timp ce conducea un vehicul cu tracţiune animală, din cauza faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a acroşat pe B. Aglaia, în vârstă de 24 ani, din localitate.

Tânăra se deplasa, în calitate de pieton, pe partea dreaptă a carosabilului, în aceeaşi direcţie de mers.

În urma accidentului tânăra a fost diagnosticată cu „fractura treime medie humerus stâng”, pentru care necesită circa 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

L. Aurel a fost găsit la domiciliu, după 3 ore. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.