Tigari de contrabanda, ascunse in bucataria trenului international Moscova-Sofia


Intră acum și în grupul de

În Punctul de Trecere a Frontierei Vicşani, vameşii şi frontieriştii au găsit în bucătăria vagonului restaurant al trenului internaţional Moscova-Sofia, ţigări în valoare de aproximativ 2.000 lei, ce erau ascunse în diferite locuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, cms. Ilie Poroch Seriţan, la intrare în ţară s-a prezentat, călătorind cu ternul internaţional Moscova-Sofia, R. Larisa, din Federaţia Rusă, în vârstă de 49 de ani.

„După verificarea documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi compartimentului de tren în care se afla aceasta, ocazie cu care s-au găsit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cutii de suc, în interiorul aragazului din bucătăria vagonului restaurant, în trusa medicală şi sub casa de marcat, un număr de 285 pachete de ţigări, de diferite mărci”, precizează cms. Poroch.

Pentru că în data de 03.12.2010, aceeaşi persoană a mai fost sancţionată cu amendă în valoare de 5.000 lei pentru sustragerea de la controlul vamal a unei cantităţi de 1265 pachete de ţigări, poliţiştii de frontieră suceveni i-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acte ce urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 1.995 lei a fost reţinută în vederea confiscării.


Intră acum și în grupul de