Zilier gasit spanzurat intr-o baraca din Campulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Un tânăr ce lucra cu ziua prin diferite gospodării din Câmpulung Moldovenesc a fost găsit spânzurat într-o baracă. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, marţi, la ora 11.00, poliţia a fost sesizată despre faptul că a fost găsită o persoană de sex bărbătesc spânzurată într-o gheretă de pe un teren de sport situat în apropierea unei unităţii de învăţământ din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

În urma investigaţiilor s-a aflat că este vorba despre P. Daniel, în vârstă de 20 ani, din oraşul Broşteni, ce lucra ca zilier pe la diferite persoane din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La examinarea îmbrăcămintei şi a corpului nu au fost identificate urme de violenţă. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor şi cauzelor decesului.


Intră acum și în grupul de