Gheorghe Flutur: Și în acest an Consiliul Județean Suceava se implică în acțiunea de aducere la Suceava a Luminii Sfinte de la Ierusalim în Sâmbăta Paștelui


Intră acum și în grupul de

Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur a anunțat, marși, că și în acest an Consiliul Județean, prin Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”, se implică în acțiunea de aducere la Suceava a Luminii Sfinte de la Ierusalim în Sâmbăta Paștelui.

„Împreună cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților am convenit și în acest an organizarea evenimentului. O delegație de la Arhiepiscopie va pleca pentru aducerea Luminii Sfinte, cu un avion privat, aşa cum a fost și în anii trecuți”, a spus Flutur.

El a reamintit că, încă din anul 2009, CJ Suceava s-a implicat în acest eveniment, inclus în Programul „Paștele în Bucovina”.

Anul acesta programul „Paștele în Bucovina” a debutat cu Festivalul „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei din data de 26 martie, iar programul include acțiuni desfășurate în tot județul Suceava, fiind organizate de primării evenimente precum Festivalul Produselor Tradiționale de Post de la Adâncata, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești și cel care are loc duminică la Moldovița sau Târguri de Paști care au loc în toate zonele judeţului Suceava.

Gheorghe Flutur a mai spus că duminică, de Paște, în data de 16 aprilie, are loc un eveniment special la Muzeul Satului Bucovinean.

„Începând cu ora 12:00 va avea loc slujba la biserica din cadrul Muzeului, apoi un concert de toacă, coruri și clopotele Bucovinei, urmat de un excepțional concert de tobe și toacă susținut de maestrul Ovidiu Lipan Țăndărică şi Fanfara „10 Prăjini” . Invităm sucevenii și turiștii să vină la aceste evenimente, Suceava devenind un pol de atracție deosebit iar aceste forme de turism cultural, religios, se vede că au prins contur puternic în ultimii ani, Bucovina devenind un lider în ceea ce înseamnă autentic, tradițional, cu o amploare deosebită în perioada marilor sărbători religioase”, a spus Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de