Intră acum și în grupul de
O femeie şi un bărbat din Botoşani au fost prinşi de poliţiştii rădăuţeni la câteva ore după ce au furat sâmbătă, dintr-un magazin o planşetă cu bijuterii din aur. La ora 10.45, Poliţia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată telefonic de N. Dănuţ, de 34 ani, din localitate, administratorul unui magazin de bijuterii, din localitate despre faptul că persoane necunoscute au sustras o planşetă de expunere cu mai multe bijuterii din aur.
Tot sâmbătă, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Rădăuţi cu sprijinul I.P.J. Botoşani au reuşit să-i identifice pe suspecţii de comiterea furtului ca fiind L. Petrache, de 61 ani şi I. Cristina, de 46 ani, ambii din municipiul Botoşani. Asupra acestora a fost găsită şi recuperată integral cantitatea de 209,77 grame aur, care a fost returnată administratorului magazinului de bijuterii.
În baza probatoriului administrat, suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Aceştia au fost reţinuţi timp de 24 de ore începând cu orele 23.00, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.