Viceprimarul Lucian Harșovschi: Continuăm lucrările de reabilitare a scărilor și a aleilor pietonale din municipiu


Intră acum și în grupul de

 Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi a anunțat, miercuri, că municipalitatea suceveană continuă lucrările de reabilitare a scărilor și a aleilor pietonale din municipiul Suceava.

El a reamintit că după rezolvarea problemelor juridice asupra proprietății terenului din apropierea blocurilor, s-a putut interveni și reabilita mai multe scări și alei pietonale din mai multe zone ale municipiului Suceava cum ar fi aleile pietonale Casa Cărții – Antilopa, str. Stațiunii, zona Dorna, vizavi de Catedrală și zona Bebelușul.

„Continuăm aceste lucrări și în 2023, iar acum, echipele lucrează la aleile pietonale din cartierul Obcini, din fața blocurilor T62 (Moto Velo), T48, T49, T69 și T96 (Vladrom). Lucrările vizează reparații la trotuare, pavarea zonei pietonale și reamenajarea spațiilor verzi din jurul blocurilor”, a mai menționat viceprimarul.


Intră acum și în grupul de