Revin ninsorile!


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava a informat vineri, la prânz că, în Moldova va ninge şi se va depune strat de zăpadă pe arii extinse, în noaptea de vineri spre sâmbătă până sâmbătă la amiază. Şi Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat ninsori şi vânt puternic, de sâmbătă noapte până duminică, în toată ţara.

Astfel, în intervalul 19 februarie, ora 02 – 20 februarie, ora 12 va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe arii extinse în Moldova, zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile sudice şi centrale.
Vântul se va intensifica în estul şi sud-estul ţării şi la munte, viscolind trecător ninsoarea.

Şoferii sunt rugaţi să nu pornească la drum fără a fi echipaţi de iarnă.


Intră acum și în grupul de