Cu mandatele in buzunare, politistii au „recuperat” 6 infractori

Un număr de şase mandate, dintre care două pentru executarea pedepsei şi patru pentru arestare preventivă au fost puse în aplicare în acest week-end de poliţişti. Astfel, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Fălticeni i-au depistat pe C. Mihai, de 49 ani şi L. Costel, de 45 ani, localnici care aveau mandate de executare a pedepsei închisorii din 14.02.2011, emise de Judecătoria Fălticeni, fiind condamnaţi la câte 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. În baza mandatelor cei doi au fost introduşi în arestul I.P.J. Suceava.

Totodată, Tribunalul Suceava a emis în lipsă, în recurs pentru S. Ilie, de 22 ani, B. Ioan, de 24 ani, I. Ioan, de 24 ani, toţi din oraşul Vicovu de Sus şi G. Dumitru de 21 ani, din comuna Vicovu de Jos, mandate de arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă.

Pentru aplicarea mandatelor s-a constituit o echipă formată din poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului de Intervenţie Rapidă, Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus şi Postului de Poliţie Vicovu de Jos, care, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, a reuşit prinderea celor patru suspecţi. Cei în cauză au fost prezentaţi Tribunalului Suceava, care a confirmat mandatele de arestare preventivă, fiind încarceraţi în arestul I.P.J. Suceava.