Doua masini retinute pentru contrabanda cu tigari (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Două autoturisme, un „ Audi A4” şi un „VW” folosite într-o acţiune de contrabandă au fost indisponibilizate la sediul S.P.F. Siret. Joi seară, poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava şi S.P.F. Siret au depistat pe un drum de pe raza localităţii Climăuţi, două autoturisme unul marca „Audi A4” încărcat cu ţigări şi unul marca „ VW” în care se afla cetăţeanul ucrainean B. Vasyl , care nu-şi justificau prezenţa în zonă.

Cele două autoturisme şi cetăţeanul ucrainean au fost duşi la sediul S.P.F. Siret unde în urma cercetărilor s-a stabilit că proprietarii celor două maşini sunt L. Marian, în vârstă de 21 de ani, din Grăniceşti şi G. Dumitru, în vârstă de 20 de ani, din Suceava, care împreună cu cetăţeanul ucrainean B. Dmytro, în vârstă de 21 de ani, au încercat să treacă peste frontieră o cantitate însemnată de ţigări.

În autoturismul „ Audi A4” s-au găsit un număr de 6.870 pachete de ţigări marca „ Viceroy” de provenienţă ucraineană, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din judeţul Suceava.

Celor patru persoane li s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic cu propunere de arestare preventivă.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 27.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni, iar cele două autoturisme au fost indisponibilizate la sediul S.P.F. Siret în vederea continuării cercetărilor.


Intră acum și în grupul de