Grav accident rutier la Poiana Stampei


Intră acum și în grupul de

Din cauza vitezei, un tânăr din Roman a intrat cu maşina într-o autoutilitară. Accidentul a avut loc pe drumul naţional DN 17, în afara localităţii Poiana Stampei. Z. Iulian, de 26 ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, în timp ce conducea autoturismul, datorită vitezei neadaptată la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat pe contrasens apoi s-a izbit într-o autoutilitară condusă regulamentar de cetăţeanul moldovean R. Veaceslav, din Briceni, Republica Moldova.

Şoferul maşinii şi M. Adrien, cetăţean francez, cu domiciliul în Boulugne-Billancourt, pasager, au fost răniţi însă în stare mult mai gravă se află un alt pasager din acelaşi autoturism, T. Vasile, de 58 ani, din comuna Mirceşti, judeţul Iaşi.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de