18 tone de fier de contrabanda

O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a oprit sâmbătă seară pentru control, pe str. Calea Cernăuţi din localitate, un autovehicul înmatriculat în judeţul Galaţi ce tracta o remorcă, proprietatea unei firme din Galaţi şi condus de C. Petrică, de 43 ani, din municipiul Botoşani. Camionul şi remorca erau încărcate cu două containere ce conţineau deşeuri feroase fără documente de provenienţă şi însoţire a mărfii.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la faţa locului a venit R. Mihaela, de 32 ani, din comuna Moţca, judeţul Iaşi, care a declarat că întreaga cantitate de marfă aparţine societăţii sale.

Autocamionul şi remorca au fost conduse la SC REMAT – Punct de lucru Rădăuţi, unde în prezenţa şefului de depozit au fost cântărite cele două containere, care conţineau cantitatea de 18.000 kg deşeuri feroase, în valoare de circa 16.200 lei.

Întreaga cantitate de deşeuri feroase a fost predată în custodia REMAT – Punct lucru Rădăuţi, iar cercetările sunt continuate de către ofiţeri din cadrul Formaţiunii de Investigare a Fraudelor Rădăuţi şi comisarii Gărzii Financiare – Secţia Suceava.