Batut fara vina in drum spre casa. Vezi cine e agresorul


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din localitatea Slatina, judeţul Suceava, a ajuns la spital, după ce a fost bătut fără să aibă nici o vină de un consătean de-al său în timp ce se întorcea către casă.

Victima are 41 de ani şi a ajuns de urgenţă la Spitalul municipal Fălticeni duminică în jurul orelor 11:00, din cauza loviturilor primite omul rămânând internat în secţia de specialitate a unităţii medicale.

Poliţiştii au demarat cercetările după ce au fost sesizaţi de incident chiar de medicii din cadrul secţiei de triaj. În urma anchetei derulate s-a stabilit că bărbatul a fost bătut pe parcursul serii anterioare zilei internării în jurul orelor 19:30 când mergea liniştit către casă. În momentul în care a ajuns pe uliţa cunoscută sub denumirea de Herla s-a întâlnit cu un tânăr din localitate de 21 de ani. Fără nici o vorbă tânărul s-a năpustit pur şi simplu peste victimă.

„Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, agresorul l-a lovit cu pumnii pe bărbat peste cap, faţă şi corp, în una dintre mâini având o piatră”, a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

În urma loviturilor primite, victima s-a ales cu multiple plăgi frontale şi faciale şi comoţie cerebrală iar cercetările sunt continuate de organele abilitate pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit şi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe.


Intră acum și în grupul de