Proiectul de hotarare privind alocarea de fonduri pentru vizita comisarului Ciolos la Suceava a fost retras de pe ordinea de zi a sedintei CJ (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Vizita comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi a unor membri ai Directoratului General pentru Agricultură (DG AGRI) nu impune nici un efort financiar din partea autorităţilor sucevene. Astfel a motivat şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, retragerea proiectului de hotărâre a CJ Suceava, pe care chiar el l-a iniţiat, privind aprobarea cheltuielilor prilejuite de această vizită în judeţ. „Nu este nevoie de nici un efort financiar”, a spus Flutur.

Potrivit şefului deliberativului judeţean, delegaţia condusă de Dacian Cioloş va efectua o vizită în judeţul Suceava în perioada 30 iunie-3 iulie, urmând să se întâlnească cu asociaţiile agricultorilor din judeţ şi să vadă ferme şi unităţi de procesare. „Vom discuta politica de dezvoltare rurală pe termen mediu. Trebuie să pregătim următorii ani”, a spus Flutue, care a precizat că interesul autorităţilor sucevene se îndreaptă spre susţinerea fermelor mici şi gospodăriilor ţărăneşti.


Intră acum și în grupul de