CJ Suceva a votat impotriva organizarii unui referendum pentru aflarea parerii populatiei in privinta regionalizarii. Referendumul a fost cerut de USL Suceava (VIDEO)

Consiliul Judeţean Suceava a respins, miercuri, propunerea consilierilor USL privind organizarea unui referendum prin care populatia judeţului sa fie consultată in privinta regionalizarii, după ce aleşii PDL au votat împotrivă.

Referendumul a fost cerut de USL Suceava care, prin consilierii judeţeni, a depus un proiect de hotărâre.

Comisia de administraţie din CJ Suceava a avizat nefavorabil acest proiect, iar consilierul PDL Cristinel Macovei a arătat că reorganizarea este de nivel naţional şi ar trebui un referendum naţional.

Consilierul PNL Brandusel Nichitean, a argumentat că reorganizarea trebuie hotărâtă de populaţie şi nu de un partid şi că o asemenea problemă trebuie făcută in urma unor consultări şi studii şi nu pe picior că aşa doreşte Traian Băsescu.
El s-a întrebat de ce Traian Băsescu nu doreşte să se întoarcă la popor aşa cum clama in anii trecuţi.

La rândul său, consilierul PSD Gheorghe Iacob, a aratat că referendumul este obligatoriu, conform legii, in cazul modificării limitelor comunelor, oraşelor şi judeţelor. “Nu putem să încălcăm un articol de lege”, a spus Iacob.

Consilierii PDL, care deţin majoritatea în CJ Suceava, au votat împotriva organizării referendumului, iar proiectul de hotărâre a fost respins.