Un scurtcircuit electric a distrus doua gospodarii in satul Laura, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Două gospodării din localitatea Laura, judeţul Suceava au fost distruse în urma unui puternic incendiu provocat de un scurtcircuit produs de un cablu electric deteriorat, iar unul dintre proprietari a ajuns la spital cu arsuri de gradul II.

Alarma a fost dată în apropierea orei 12:50 către locul incendiului pornind Garda de intervenţie Vicovu de Sus şi Detaşamentul de pompieri Rădăuţi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Straja.

Aceştia au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru lichidarea pârjolului care cuprinsese deja ambele gospodării. Totodată, a fost nevoie şi de intervenţia unui echipaj SMURD care a acordat primele îngrijiri medicale unuia dintre proprietari, în vârstă de 75 de ani, care în timpul incendiului a suferit arsuri de gradul II la nivelul mâinilor şi al zonei cervicale.

Ulterior, bătrânul a fost transportat la cea mai apropiată unitate sanitară pentru investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate.

Conform datelor puse la dispoziţie de ISU Suceava, lupta cu flăcările a durat aproape patru ore, în urma incendiului arzând casa de locuit din curtea uneia dintre gospodării, trei televizoare şi alte bunuri casnice iar din cea de-a doua gospodărie au căzut prada flăcările adăpostul de animale, depozitul de furaje, casa de locuit, trei tone de fân şi circa patru metri cubi de cherestea.

„Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric neizolat corespunzător pompierii reuşind să salveze o bucătărie de vară şi alte două locuinţe aflate în imediata vecinătate”, a mai adăugat plt.maj. Alin Găleată din cadrul ISU Suceava.


Intră acum și în grupul de