Acasă Actualitate Duminica cutitarilor in judetul Suceava!

Duminica cutitarilor in judetul Suceava!


Intră acum și în grupul de

Căldura înregistrată pe parcursul zilei de duminică asociată cu consumul excesiv de băuturi alcoolice le-a dat de furcă poliţiştilor, după ce în mai multe localităţi din judeţul Suceava au avut loc încăierări cu cuţitele.

Unul dintre incidente a avut loc în Mălini, unde în jurul prânzului, la o societate comercială din localitate, doi tineri de 18 ani fiecare s-au luat la bătaie, conflictul fiind rezolvat cu ajutorul unui cuţit. Conform cercetărilor efectuate de către poliţiştii chemaţi la faţa locului, au relevat faptul că unul dintre tineri l-a apelat telefonic pe celălalt, chemându-l la o patiserie din Mălini, pentru a discuta despre prietena comună, o fată de doar 16 ani, tot din localitate.



Băiatul chemat nu a refuzat întâlnirea dar, la plecarea de la domiciliu a luat cu el şi un cuţit de bucătărie. Ajuns la locul întâlnirii discuţia în contradictoriu la care se aştepta s-a transformat în câteva secunde într-o bătaie în toată regula cuvântului, moment în care acesta a scos cuţitul și l-a înţepat pe celălalt tânăr în abdomen în partea dreaptă.

În timp ce victima era transportată cu ambulanţa către Spitalul municipal Fălticeni, agresorul s-a întâlnit pe o uliţă din sat şi cu tânăra care a aruncat sămânţa discordiei între cei doi băieţi, ameninţând-o cu acelaşi cuţit pe care îl avea asupra sa.

„Agresorul a fost identificat de către poliţişti, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de port fără drept al cuţitului, lovire şi alte violenţe şi ameninţare, ce urmează a fi soluţionat procedural”, ne-a declarat insp. Bogdana Crăciun din cadrul IPJ Suceava.

Un alt scandal ce a avut loc pe parcursul serii de duminică a fost rezolvat tot cu ajutorul cuţitului în localitatea Şcheia.

„În timp ce se aflau în serviciul de patrulare, agenţii Poliţiei Comunale Șcheia însoțiți de un lucrător din cadrul I.J.J.Suceava, s-au sesizat din oficiu despre faptul că într-o cafenea din localitate are loc o altercație. În momentul intrării echipajului de ordine în incinta localului, un tânăr de 27 ani, a scos un briceag de dimensiuni mici cu care a lovit în direcția altui băiat de 20 ani, ambii localnici, provocându-i o tăietură în zona hemitoracică dreaptă”, ne-a declarat inspector Bogdana Crăciun din cadrul IPJ Suceava.

În acel moment, au intervenit polițiștii care au procedat la dezarmarea, imobilizarea și conducerea la sediul poliţiei a suspectului, căruia i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port ilegal de cuţit în locuri publice.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version