Intră acum și în grupul de
Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, la sosirea pompierilor, care au intervenit cu nu mai puţin de trei autospeciale de stingere, incendiul se manifesta la magazia de lemne, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi restul anexelor gospodăreşti.
După aproape o oră şi jumătate de luptă cu flăcările, focul a fost stins arzând doar cinci metri cubi de lemn de foc şi un metru cub de cherestea.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că incendiul a avut drept cauză folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a mai adăugat plt.maj. Alin Găleată din cadrul ISU Suceava.
Pompierii au salvat locuinţa şi anexele gospodăriei fără a se înregistra victime omeneşti.