Descinderi matinale cu mascati la doua case din Negostina, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 06:00, satul Negostina, comuna Bălcăuţi, judeţul Suceava a răsunat de alarmele maşinilor poliţiştilor din oraşul Siret care au descins la locuinţele lui C. Dori, de 57 ani și I. Cătălin, de 26 ani.

Conform unui comunicat de presă trimis pe adresa redacţiei noastre de către IPJ Suceava, acţiunea s-a desfăşurat în baza mandatelor de percheziție emise de către Judecătoria Rădăuți.

„La locuința lui C. Dori, în una dintre încăperi, a fost descoperită cantitatea de 10.613 pachete țigări de contrabandă, de diferite mărci, de proveniență Republica Ucraina și duty-free, în valoare de aproximativ 90.000 lei, a cărei proveniență nu a putut fi dovedită în condițiile legii, fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că țigările de contrabandă erau aduse periodic de către I. Cătălin la locuința lui C. Dori, țigări pe care ulterior I. Cătălin le valorifica de la domiciliu sau le transporta pe raza altor localități în vederea comercializării”.

Surse judiciare ne-au declarat că la cea de-a doua percheziție domiciliară efectuată la locuința lui I. Cătălin, „a fost găsită suma de 10.500 lei, precum și un telefon, bunuri pe care inițial tânărul a încercat să le arunce pe un geam al imobilului, fiind recuperate de către polițişti și ridicate în vederea cercetărilor.

Față de I. Cătălin s-a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de