Intră acum și în grupul de
Un incident stupefiant a avut loc pe scara unui bloc situat pe strada Ion Grămadă din municipiul reşedinţă de judeţ. Aici un bărbat de 34 de ani a fost împuşcat în zona inghinală chiar de un vecin de pe scară supărat că nu poate dormi la ora 08:30 de minute.
Chemaţi la faţa locului poliţiştii au demarat imediat cercetările constatând că “victima se afla pe casa scării împreună cu o echipă de muncitori în vederea montării unui contor de gaz. În jurul orei 08:30, agresorul, locatar al blocului, a ieşit pe casa scării, fiind nemulţumit de lucrările ce se efectuau şi a iniţiat o discuţie contradictorie cu privire la amplasarea contorului şi zgomotul produs de efectuarea lucrărilor. Ulterior, agesorul a intrat în apartament şi a revenit cu un pistol cu care a tras un foc spre victima”.
Conform datelor puse la dispoziţie de IPJ Suceava făptuitorul a fost identificat în persoana unui bărbat de 38 ani, care a recunoscut că a avut o discuţie contradictorie cu reclamantul şi persoanele ce îl însoţeau şi că a tras cu pistolul cu bile de cauciuc pe care îl deţine legal.
Arma a fost ridicată de către organele de ordine în vederea cerificărilor ulterioare în cauză fiind întocmit dosar penal preluat pentru instrumentare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.